Odată ce este colectat de la văcuțe sănătoase, hrănite pe pășuni și îngrijite cu drag de fermieri atent aleși (cele mai bune vaci de lapte!), ajunge la noi, la artizanii laptelui, unde avem grijă să facem totul așa cum trebuie pentru ca acest minunat dar al naturii să-ți păstreze toate proprietățile și gustul natural.
În primul rând, ne asigurăm că nu amestecăm laptele din loturi diferite – fiecare are gustul său și nu vrem să schimbăm asta. Apoi, îl pasteurizăm la temperatură blândă, folosind cele mai noi tehnologii, pentru a păstra tot ce e mai bun în el. Laptele Artesana nu este standardizat sau omogenizat. Este lapte pur, cu grăsime și gust care vor varia în funcție de sezon și de hrana animalelor, așa cum și este firesc să se întâmple.
Bineînțeles, pe întreg parcursul acestui proces de producție se respectă cu sfințenie toate standardele de calitate și de siguranță a produselor, inclusiv în ceea ce privește testarea materiei prime, pentru a ne asigura că laptele nostru este sigur de consum.
Îl ambalăm apoi în recipiente de sticlă (întotdeauna de sticlă) și îl trimitem spre magazine din toată țara. Sau îl folosim să fabricăm produse lactate cu aceeași calitate superioară și gust delicios.