La Artesana, ne ghidăm după un motto simplu: așa e laptele. Pentru că natura știe cel mai bine. Nouă ne revine doar sarcina de a scoate în evidență bunătatea și calitatea laptelui pur și a produselor lactate ce îl conțin.

Iar pentru a putea face asta, pentru a ne asigura că la tine ajung doar lactate naturale pe care nu doar nu vei regreta niciodată că le-ai gustat, ci, dimpotrivă, te vor face să te întrebi de ce nu ai făcut-o mai devreme, avem grijă să folosim doar ingrediente curate și rețete tradiționale.

Fără aditivi, fără pasteurizare la temperaturi înalte, fără omogenizare, fără standardizare, fără compromisuri. Exact așa cum le-ar fi făcut bunicii noștri. Rezultatul? Produse lactate 100% românești, de calitate superioară, un adevărat elogiu adus laptelui și bunătății sale.

De ce să alegi lactatele Artesana?

Când am decis să devenim unul dintre producătorii de lactate din România, am făcut-o cu un țel clar: să oferim iubitorilor de lactate nefermentate și fermentate produse bune, sănătoase, cu gust natural, adevărat, diferite de tot ce exista pe piață la momentul acela. În prezent, suntem singurul producător de lactate artizanale integrale și neomogenizate din țară, iar numărul tot mai mare al celor care caută lactate românești de la Artesana ne convinge că facem ce trebuie. Nu ai gustat însă produsele noastre? Iată câteva motive să faci acest lucru:

  • nu intervenim asupra laptelui – toate lactatele noastre sunt făcute din lapte integral, neomogenizat;
  • pasteurizarea este făcută la temperatură blândă – distrugem agenții patogeni fără a afecta proprietățile naturale ale laptelui;
  • au caimac (sau dop grăsime, cum preferi să îi spui) pe bune;
  • nu amestecăm niciodată loturile de lapte – fiecare produs te va surprinde cu un gust ușor diferit;
  • nu folosim aditivi de niciun fel;
  • folosim doar fermenți naturali;
  • îți oferim atât lactate convenționale, cât și lactate bio;
  • toate produsele noastre sunt făcute după rețete autentice, adaptate pentru a scoate în evidență bunătatea laptelui românesc și felul în care gustul acestuia se schimbă de la un sezon la altul;
  • folosim doar recipiente de sticlă;
  • avem o gamă largă de produse – de la lapte de vacă sau de capră pur, exact așa cum vine de la fermieri atent aleși, până la brânzeturi maturate, la Artesana le vei găsi pe toate.

Lapte de vacă

Laptele de vacă este o sursă excelentă (și gustoasă) de nutrienți. Iar la Artesana vei găsi doar lapte bogat, curat, cu gust deplin și pur. Provine de la văcuțe crescute cu grijă în ferme atent selecționate, cu acces direct la pășune, iar noi, din respect pentru tine, am învățat cum să-i păstrăm intacte toate proprietățile. Nu intervenim asupra lui, ci doar ne asigurăm că la tine ajunge lapte de cea mai bună calitate, sigur pentru consum și absolut delicios.
Cum este laptele de vacă de la Artesana?

  • 100% natural
  • pasteurizat la temperatură blândă
  • integral
  • grăsime variabilă natural între 3,5 – 4,2%
  • neomogenizat
  • nestandardizat
  • cu caimac adevărat
  • gust care se schimbă odată cu anotimpurile
  • ambalat în recipiente din sticlă

Află mai multe despre laptele de vacă de la Artesana.

Lapte de capră

Laptele de capră este considerat un adevărat elixir al naturii, iar al nostru provine de la capre crescute pe pajiști aflate nu prea departe de fabrica de lactate din Tecuci, pretențioase tare când vine vorba de hrană (mănâncă doar ce-i mai proaspăt și mai sănătos). Este plin de vitamine și minerale esențiale pentru sănătate și are un conținut mic de lactoză, ceea ce îl face potrivit inclusiv pentru cei care nu pot consuma lapte de vacă. Este sățios, cremos, ușor de digerat și recomandat chiar și pentru copiii mai mici de un an. Gustul său este atât de bun încât chiar nu înțelegem de ce ar mai fi nevoie să se pună ceva în el.

Cum este laptele de capră de la Artesana?

  • 100% natural
  • proaspăt
  • pasteurizat la temperatură blândă
  • integral
  • neomogenizat
  • nestandardizat
  • cu caimac
  • conținut de lactoză mai scăzut
  • procent variabil de grăsime
  • fără lapte praf și proteine adăugate
  • ambalat în recipiente din sticlă

Află mai multe despre laptele de capră de la Artesana.

Iaurt

Din lapte de vacă sau de capră, gustul iaurtului Artesana îți va aduce în mod sigur aminte de cel al celui cu care te răsfățau bunicii în copilărie. Avem atât iaurt convențional, cât și iaurt de băut și iaurt cu Bifidus. Nu am uitat nici de iubitorii de produse lactate bio. Folosim doar lapte pasteurizat la temperatură blândă și îl îmbogățim cu tulpinile de bacterii Lactobacillus Acidofilus și Lactobacillus Bulgaricus. În cel cu Bifidus, mai punem și fermenți Bifidobacterium Lactis BB-12.

Cum este iaurtul Artesana?

  • din lapte 100% românesc integral
  • fără lapte praf și proteine adăugate
  • procent variabil de grăsime
  • gust plin, răcoritor
  • ambalat în recipiente din sticlă

Afla mai multe despre iaurtul Artesana.

Sana

Plină de calciu, minerale și vitaminele D, B2 și B12 și răcoritoare, sana de la Artesana este numai bună pentru o gustare hrănitoare, potrivită atât pentru adulți, cât și pentru copii. Are un gust un pic dulce, care parcă păstrează dulceața pajiștilor pe care își petrec timpul vacile sau caprele care ne furnizează materia primă pentru acest produs. Și cum avem grijă să nu amestecăm laptele pe care îl primim de la ferme diferite, fiecare sticlă de sana de la Artesana are un gust ușor diferit. Înainte să întrebi: da, o găsești și în varianta bio.

Cum este sana Artesana?

  • 100% produs românesc, natural
  • din lapte de vacă sau de capră, integral, neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă
  • cu fermenți lactici selecționați
  • cu procent variabil de grăsime
  • ambalată în recipiente din sticlă

Află mai multe despre sana Artesana.

Kefir

Laptele gustos al vacilor și caprelor crescute pe pășuni înflorite este perfect pentru a prepara un kefir cremos, bogat și sănătos, cum de mult nu ai mai savurat. Sățios, cu acel gust acrișor și răcoritor specific produselor lactate de acest tip, în varianta convențională ori în cea bio, are o mulțime de grăsimi sănătoase și este o sursă de bacterii bune ce te vor ajuta să menții sănătatea tractului tău gastrointestinal. În plus, poate fi consumat și de persoanele cu intoleranță la lactoză.

Cum este kefirul Artesana?

  • 100% produs natural;
  • din lapte de vacă sau de capră neomogenizat, integral, pasteurizat la temperatură blândă;
  • cu fermenți lactici selecționați;
  • cu grăsime min. 3,5%;
  • ambalat în recipiente din sticlă.

Află mai multe despre kefirul Artesana.

Smântână

Groasă, cremoasă, cu gust bogat, fin, smântâna Artesana este fără cusur, un adevărat deliciu care te va face să te lingi pe degete. O poți savura simplă sau întinsă pe o bucată zdravănă de pâine ori ca ingredient în diverse feluri de mâncare, dulci ori sărate. Indiferent de modul în care alegi să o folosești, nu vei regreta. Are un gust atât de bun încât ar merita să fie încoronată „Regina Lactatelor”.

Cum este smântâna Artesana?

  • 100% produs românesc;
  • din lapte integral de vacă, neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă;
  • cu fermeți lactici selecționați;
  • 35-40% grăsime;
  • ambalată în recipiente din sticlă.

Afla mai multe despre smântâna Artesana.

Brânză ușoară de vaci

Brânza noastră rafinată cu conținut scăzut de grăsimi, realizată cu precizie și grijă, o capodoperă culinară născută din lapte de vacă neomogenizat și pasteurizat la temperatură blândă. Această brânză extraordinară este o dovadă a talentului și a dăruirii artizanilor noștri pricepuți în brânzeturi, care au stăpânit echilibrul delicat al aromei, texturii și alegerilor care țin cont de sănătate.

Cum este crema de brânză Artesana?

Obținută din lapte 100% românesc, brânza noastră ușoară de vaci păstrează bogăția naturală și autenticitatea brânzeturilor artizanale. Utilizarea pasteurizării la temperatură blândă asigură că laptele își păstrează bunătatea nutrițională și gustul bogat al laptelui.

  • din lapte de vacă degresat, neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă;
  • cu sare de mare neiodată;
  • cu cheag;
  • cu fermenți lactici;
  • cu ingrediente naturale precum mărarul, roșii uscate, usturoi și busuioc;
  • ambalată în recipiente din sticlă.

Află mai multe despre brânza ușoară de vaci.

Cremă de brânză

Ideală pentru o gustare rapidă, dar foarte savuroasă, potrivită pentru toți ai casei. Este exemplul perfect a rezultatelor pe care poți obține atunci când lași natura și timpul să facă ce știu mai bine. O preparăm din brânză cremoasă (de vacă sau de capră), pe care o lăsăm lăsăm la scurs mai multe ore, iar apoi îi adăugăm diverse arome. Atât! Simplă, cu usturoi, cu usturoi și pătrunjel, trufe, mărar, busuioc sau peperoncino este la fel de delicioasă și îți va fi greu să te oprești din mâncat.

Cum este crema de brânză Artesana?

  • din lapte integral de vacă/capră, neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă;
  • cu sare de mare neiodată;
  • cu cheag;
  • cu fermenți lactici;
  • min. 33% grăsime/substanță uscată;
  • ambalată în recipiente din sticlă.

Află mai multe despre crema de brânza Artesana.

Brânză maturată de vacă

Pentru adevărații cunoscători, am pregătit nu unul, ci mai multe sortimente de brânză maturată de vacă: simplă, cu nuci, cu peperoncino sau cu trufe negre. Indiferent de sortimentul pe care alegi să-l guști, vei descoperi o combinație de gusturi, texturi și arome ce te va încânta. O poți savura simplă sau alături de alte delicatese – este la fel de gustoasă.

Cum este brânza maturată de vacă Artesana?

  • produs 100% românesc;
  • din lapte neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă;
  • cu sare de mare neiodată;
  • cu fermenți lactici selecționați;
  • maturată minim 3-4 săptămâni;

Află mai multe despre brânza maturată de vacă Artesana.

Brânză maturată de capră

Brânza maturată de capră de la Artesana vine la pachet cu toate beneficiile laptelui din care este făcută. Printre altele, asta înseamnă că poate fi consumată fără griji inclusiv de persoanele care au intoleranță ori alergii la laptele vacă. Realizată artizanal, are un gust intens și o textură cremoasă, pe care nu le vei uita prea curând.

Cum este brânza maturată de capră Artesana?

• produs 100% românesc, natural;
• din lapte integral, neomogenizat, pasteurizat la temperatură blândă;
• cu sare de mare neiodată;
• cu fermenți lactici selecționați;
• cu cheag;
• grăsime/substanță uscată de minim 35%.

Află mai multe despre brânza maturată de capră Artesana.

Lactatele Artesana sunt o alegere excelentă pentru oricine dorește să se bucure de produse naturale, sănătoase și delicioase. Cu ingrediente naturale de cea mai înaltă calitate și rețete tradiționale, am reușit să creăm o gamă variată de lactate artizanale integrale și neomogenizate al căror gust nu te va dezamăgi. Le găsești în peste 1000 de magazine din toată țară – lista acestora o poți consulta aici.

Mergi în cel mai apropiat dintre ele și caută-le la raftul cu produse proaspete. Iar dacă vrei să discutăm mai mult despre ce sunt lactatele și de ce merită să alegi produsele Artesana, ne putem auzi la numărul de telefon 0236 811 964 sau ne poți scrie la adresa office@artesana.ro.

×