Artesana desemnată „Artisan Dairy Innovator of the Year” la Global Brand Awards 2025

Brandul românesc Artesana a fost distins cu titlul de „Artisan Dairy Innovator of the Year” în cadrul prestigioasei competiții internaționale Global Brand Awards 2025, organizată de Global Brands Magazine, cu sediul în Marea Britanie. Ceremonia de decernare a avut loc în seara zilei de 13 iunie, la The Grand Hyatt Dubai, și a reunit lideri ai industriei din întreaga lume.

Premiul acordat Artesana vine ca o recunoaștere a inovației constante și a autenticității în producția de lactate artizanale, într-o industrie dominată de procesare intensivă și produse standardizate. Artesana a reușit să se evidențieze la nivel global prin rețete simple, nealterate, procesare minimă și ambalaje din sticlă, care păstrează gustul natural al laptelui românesc, așa cum este el.

Trofeul a fost ridicat, cu emoție și mândrie, de Bianca Donici, fiica fondatorilor Artesana, Alina și Daniel Donici – o tânără cu o pasiune reală pentru marketing și o dorință puternică de a duce mai departe viziunea producătorului românesc de lactate artizanale. Prezența Biancăi pe scenă a fost nu doar un gest simbolic, ci și o punte între generații: de la o afacere de familie începută cu sacrificii reale, către un viitor bazat pe continuitate, valori solide și inovație autentică.

„Ne simțim onorați să primim această distincție care confirmă că valorile noastre: autenticitatea, respectul pentru natură și responsabilitatea față de oameni sunt recunoscute și apreciate la nivel internațional. Este o validare că poți construi un brand puternic și sincer, chiar și pornind dintr-un orășel ca Tecuci. Am făcut totul pentru copiii noștri și pentru toți cei care caută gustul adevărat al laptelui”, a declarat Alina Donici, fondatoarea Artesana.

Un brand cu rădăcini puternice și viziune internațională

Fondată de Alina și Daniel Donici, Artesana este o afacere de familie crescută cu grijă, asumare și sacrificii reale. Astăzi, compania operează două fabrici moderne în Tecuci și este prezentă în peste 2.500 de magazine din România și mai multe magazine internaționale, din 9 țări europene.

Global Brand Awards: o recunoaștere a excelenței

Global Brand Awards este un program anual organizat de Global Brands Magazine, care onorează companiile remarcabile din diverse domenii, inclusiv servicii financiare, educație, tehnologie, lifestyle și FMCG. Evaluarea se bazează pe o cercetare independentă care analizează performanța, inovația, brandingul și livrarea promisiunilor de brand.

În cadrul ediției din 2025, peste 18.000 de companii au fost analizate, iar Artesana a fost selectată pentru originalitatea sa în sectorul lactatelor artizanale și pentru impactul educațional prin proiecte precum „Exploratori ai etichetelor”, dedicat copiilor din România.

Recunoaștere națională și internațională

Titlul primit la Dubai vine să se adauge unui palmares impresionant de premii obținute de Artesana în ultimii ani. În 2023, brandul a câștigat Premiul Go Global în Rhode Island, SUA, pentru produsul inovator al anului, dar și Premiul Internațional pentru Tranziție Alimentară (IFTA), acordat de Carrefour Franța pentru contribuția la o alimentație mai sănătoasă. De asemenea, Artesana a fost desemnată Marca nr. 1 în preferințele părinților din România, conform studiului realizat de D&D Research pentru Forbes Kids România.

La nivel local, aprecierea publicului și a profesioniștilor din industrie s-a concretizat prin câștigarea Premiului Gustul Ales 2024 pentru categoria produse lactate acidofile (smântână 35% grăsime), precum și a Marelui Premiu Gustul Ales 2023 pentru brânza cremă din lapte de capră. În luna mai 2025, Artesana a fost dublu premiată la Progresiv Awards 2025, obținând titlurile de Brand of the Year in Retail & FMCG și Best Local FMCG Supplier. Iar în cadrul Galei Business Review Awards, ediția aniversară cu numărul 20, a fost recunoscută ca Best Romanian Brand of the Year – o confirmare a faptului că un brand născut în România poate concura, inova și câștiga la nivel global.

Iulian Donici

Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim. 

Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.  

Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând. 

Distribuie articolul

Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile. Citește mai multe pe pagina „Politica noastră de confidențialitate”

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Cookie-uri terțe

Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini. Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.