Artesana a primit distincția „Dairy Product Exporter of the Year 2025”
Săptămâna aceasta, Artesana a primit distincția „Dairy Product Exporter of the Year 2025” în cadrul Go Global Awards, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate companiilor care inovează, cresc și duc produse autentice peste granițe.
Pentru noi, premiul acesta înseamnă enorm. Este o confirmare că misiunea noastră de a duce în lume lactate naturale din lapte minim procesat este văzută, înțeleasă și apreciată la nivel global.
Trebuie să spunem că relația noastră cu programul inițiat de International Trade Council (ITC) este una aparte. În 2023, în Statele Unite, Artesana a primit premiul Go Global 2023 – „Most Innovative Product of the Year”, o recunoaștere care ne-a dat atunci încrederea că putem concura, cu demnitate, cu producători din întreaga lume.
De aceea, faptul că acum, doi ani mai târziu, primim titlul de „Dairy Product Exporter of the Year” ne confirmă nu doar progresul, ci și consecvența noastră. Go Global Awards se acordă anual companiilor cu rezultate excepționale în extinderea internațională sau cu potențial solid de creștere.
Mai trebuie să vă spunem că e un premiu câștigat printr-un proces de jurizare riguros, un premiu care nu poate fi achiziționat. Nominalizările sunt evaluate timp de trei săptămâni de un panel de experți format din membri ai International Trade Council și International Centre for Trade Transparency (ICTTM), pe criterii precum:
– impact de business,
– stabilitate și scalabilitate,
– leadership,
– inovație,
– responsabilitate socială și sustenabilitate.
Gala a avut loc într-un palat istoric din Westminster, la câțiva pași de clădirea Parlamentul Regatului Unit, un cadru spectaculos în care ceremoniei i se împletesc întâlnirile de business, discuțiile strategice și sesiunile de networking cu lideri guvernamentali și antreprenori de pe toate continentele.
Go Global Awards nu sunt doar un podium de premii, ci o platformă care generează conversații reale, parteneriate și oportunități ce depășesc cu mult cele două zile ale evenimentului.
Îi mulțumim colegului nostru Victor, care a reprezentat Artesana cu profesionalism și entuziasm la Londra. Și mulțumim întregii echipe Artesana, oamenii care reușesc să ducă mai departe gustul adevărat al laptelui și să demonstreze că un brand artizanal românesc poate concura oriunde în lume.
Acest premiu este al vostru.
Și este și al României. 💚
Continuăm să ducem gustul adevărat al laptelui, așa cum ar trebui să fie, peste tot în lume.
#artizaniilaptelui #Artesana #asaelaptele #GoGlobalAwards #InternationalTradeCouncil #GoGlobalAwards2025
- Gala Hanukkah 2025 - 12 decembrie 2025
- Lansare de carte: „Adevărul din farfurie”- Prof. dr. Dan C. Vodnar - 7 decembrie 2025
- Kefirurile Artesana votate numărul 1 la calitate în România! - 3 decembrie 2025
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.






