Ultima zi la Alimentaria Barcelona 2026
După patru zile pline întâlniri, conversații, degustări și zâmbete, trebuie să vorbim și despre oamenii care au făcut ca acest eveniment să se întâmple și să se întâmple bine.
Să vorbim despre colegii noștri, Lidia, Călin și Iulian, care au fost aici, zi de zi, în prima linie. Dar și la echipa din spate, de acasă, fără de care nimic din ce se întâmplă aici nu ar fi fost posibil. Pentru că, de fapt, fiecare astfel de prezență este un efort de echipă.
Ne rămân în minte și românii pe care i-am întâlnit aici. Oameni stabiliți în Spania de 10, 15 sau chiar 20 de ani, care s-au bucurat sincer să vadă cum standul României crește de la an la an. Și care ne-au spus, cu mândrie, că astăzi pot găsi produsele noastre românești în magazinele de lângă ei.
Un rol important îl au și cei care creează acest context. Misiunea noastră diplomatică din Barcelona, care sprijină și deschide uși pentru companiile românești. Reprezentanții Guvernului României, care au înțeles cât de important este să fim prezenți aici, într-un eveniment de referință pentru industria alimentară europeană și nu numai.
Pentru noi, Alimentaria nu este doar despre business. Este despre reprezentare. Despre cum arătăm lumii cine suntem și ce putem face.
Și, mai ales, despre faptul că nu suntem singuri.
- Un an școlar de succes! - 7 septembrie 2026
- Putem alege în continuare lucrurile simple - 5 septembrie 2026
- Alina și Daniel Donici, la podcastul lui Teo Trandafir: povestea unui vis construit împreună - 4 septembrie 2026
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.







