2.100 de cicliști au trăit o experiență memorabilă la cea de- a doua ediție a L’Étape Romania by Tour de France
- Pe 27 august, legendara competiție L’Étape România by Tour de France, ce a luat startul din zona Palatului Parlamentului, a marcat cel mai mare eveniment de ciclism de șosea din România, un adevărat festival desfășurat într-o atmosferă încărcată de bucurie, emoție și spirit competitiv
- În competiție au participat 2.100 de cicliști amatori și profesioniști, ce au concurat pe trei trasee dezvoltate de specialiști, unul dintre ele fiind dedicat și copiilor de peste 8 ani
- Sponsorii evenimentului, prezenți în Race Village-ul amplasat în Piața Constituției au surprins atât cicliștii cât și vizitatorii cu activări de poveste, multe concursuri cu premii și cadouri personalizate, contribuind astfel la o experiență memorabilă pentru toți cei prezenți în Race Village
- Cursa Para Ciclism susținută de OMV PETROM a oferit sportivilor cu dizabilități șanse egale la start, înscrierea acestora fiind gratuită
- Mii de persoane au încurajat cicliștii pe trasee, într-o atmosferă de sărbătoare
- Pasionații își pot asigura încă de acum un loc pentru ediția de anul viitor, etapa de Preînscrieri fiind deja activă la link-ul: https://form.typeform.com/to/fwAvVe80
București, 28 august 2023: A doua ediție L’Étape România by Tour de France a adunat la start 2.100 de cicliști și a fost SOLD OUT cu două săptămâni înainte de eveniment. Toți cei prezenți în Piața Constituției au trăit experiența de top oferită de brandul Tour de France și atmosfera unui festival de ciclism.
L’Étape by Tour de France reprezintă o competiție destinată amatorilor și cicliștilor cu experiență, din țară sau de peste hotare, care vor să pedaleze pe bicicletă de șosea sau mountain bike.
Evenimentul a oferit trei curse destinate tuturor abilităților: City Adventure – 14 km, unde s-au putut înscrie și copii de peste 8 ani, The Ride – 42 km și The Race – 85 km. Din cei 2.100 de concurenți ce au luat statul duminică , 430 au fost înscriși la cursa de 14 km, în timp ce celelalte două curse mai competitive, The Ride de 42 km și The Race de 85 km, au provocat peste 1670 cicliști să se alinieze pentru a porni pe străzile Bucureștiului fără trafic.
Câștigători, cifre notabile, tradiție & legendă:
- L’Étape Romania a atras anul acesta în capitală cicliști din 14 țări, cei mai numeroși fiind veniți din Bulgaria.
- Peste 200 de copii au luat startul la cursa City Adventure, iar veteranul evenimentul a fost în vârstă de 78 ani.
- În Race Village a fost amenajat, cu ajutorul A.S.O., organizatorii internaționali ai evenimentului, Muzeul Tour de France. Cei prezenți au putut descoperi proiecții dedicate istoriei Turului Franței și cicliștilor de top, dar și exponate simbolice care fac Turul Franței atât de special.
- Celebrul tricou galben, simbol al victoriei, excelenței și determinării, revine primilor sosiți la masculin/feminin în cursa The Race de 85 km, conform tradiției L’Étape. Acesta a fost câștigat în acest an de Viktoriia Bondarenko și de Patrick Pola, campionii ediției.
- Tricoul verde, marcă a îndrăznelii, vitezei și explozivității, revine cicliștilor cu cel mai bun timp la masculin/feminin pe secțiunea de SPRINT (300m). Aceștia au fost Viktoriia Bondarenko, care a parcurs distanța în 23.2 secunde și Cristian Calaidgioglu, care a înregistrat un timp de 20.5 secunde.
- Tricoul alb revine celor mai rapizi tineri cu vârste între 15-18 ani, la masculin/feminin, pentru cursa The Race. Câștigătorul tricoului alb a fost Alexandru Dinculescu.
- Câștigătorii invitațiilor L’Étape du Tour 2024 sunt: Viktoriia Bondarenko, Corina Loredana Gulei, Anca Popescu, Patrick Pola, Matteo Paci, Alex Ciocan.
- În cadrul evenimentului a fost implementată campania „Bucuria ciclismului, ÎMPREUNĂ!”, un proiect CSR de integrare socială a cicliștilor cu dizabilități, susținut de OMV PETROM în calitate de Partener Oficial. Campania „Bucuria ciclismului, ÎMPREUNĂ!” a asigurat sportivilor cu dizabilități șansa de a participa gratuit la cursă, de a se integra în comunitatea sportivilor amatori, de a se bucura de atmosfera de festival a evenimentului și de a oferi un exemplu de curaj, ambiție și dorință de viață tuturor celor prezenți sau care vor fi informați în legatură cu evenimentul și campania CSR.
- Sub deviza Recycling – CURSA FĂRĂ POLUARE, Reciclad’OR și Remat Holding au oferit concurenților și spectatorilor posibilitatea de a colecta separat deșeurile reciclabile.
- L’Étape Romania, deși doar la a doua ediție, este deja una dintre cele mai mari curse din L’Étape Series.
„Ce cursă! Ce atmosferă! Câtă bucurie! Închidem cea de-a doua ediție a L’Étape Romania by Tour de France cu dorința de a duce acest eveniment la cote și mai înalte. Acești oameni minunați care au luat startul sau doar au vizitat Race Village-ul, cât și sponsorii care s-au implicat cu activări demne de festival, ne motivează și ne inspiră să continuăm povestea. Ne bucură faptul că, peste 200 de copii au fost la startul legendarei curse. Suntem datori să ne educăm copiii să facă sport, să le arătam cât este de emoționant să iei startul într-o astfel de competiție, să înțeleagă că avem o capitală frumosă și că sportul ne unește frumos, în respect reciproc și față de natură. Vă mulțumim tuturor și vă așteptăm la ediția 2024”, declară Tudor Ștefan MOCUȚA, CEO MPG.
L’Étape România by Tour de France este un eveniment cu o logistică foarte specială. Peste 8 luni de pregătire, mii de ore de muncă în echipă a peste 300 de tehnicieni, specialiști în comunicare și implementare din partea organizatorilor, autorităților, agențiilor partenere și sponsorilor, peste 400 de voluntari, peste 300 de polițiști și jandarmi, peste 100 de autovehicule de securitate și intervenție în ziua cursei, peste 5.000 de garduri de siguranță și multă determinare pentru a oferi tuturor pasionaților de ciclism o experiență memorabilă.
Rezultatele finale și mai multe detalii despre competiția locală se găsesc pe site-ul oficial: https://romania.letapebytourdefrance.com și pe paginile oficiale:
Facebook: https://www.facebook.com/letaperomania și
Instagram: https://www.instagram.com/letaperomania
Numeroase companii de top din România s-au alăturat celui mai puternic brand de ciclism din lume, Tour de France la L’Étape Romania. Sponsorul oficial al evenimentului este Auchan, alături de care s-au implicat în calitate de sponsori: Altex, Dorna, Vodafone, RTPR și World Class. Furnizorii oficiali și Partenerii evenimentului sunt: Decathlon, TechnoGym, PowerBar, Perskindol, Sanador, GETSBET, SKODA, Lindab, GIANT, Gramofon, Velux, Reciclad’OR, Remat Holding, Paste Băneasa, Black Cab, Agriro Fresh & Oliveris, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Farmacia de detergent, Vesta, Terapie pentru mișcare, CPI Security, Artesana, Hama, Romcup, Isostar, Salonul Bicicletei, Cosmapp Global, AmBike, MTB Academy, Heineken 0.0%, Drovie și WWF.
Partenerii instituționali care au susținut evenimentul sunt Ambasada Franței, Federația Română de Ciclism, Federația Română de Triatlon și Comitetul Paralimpic Român.
Europa FM a susținut evenimentul în calitate de Partener Media Principal, căruia i s-au alăturat TVR, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Agenția de Presă Rador, Revista BIZ, Revista Cariere, Ziarul Bursa, HotNews, B365, Romania Journal, Go4Fun, GabrielSolomon.ro, Biciclistul.ro, SportM.ro, Aimx.ro, Freerider.ro, RidersClub.ro, Sportya.net.
L’Étape Romania by Tour de France este organizat de MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă, care include organizarea a peste 8.000 de evenimente sportive, pe parcursul a peste 27 de ani de activitate. Conceptul evenimentului L’Étape by Tour de France aparține AMAURY SPORT ORGANISATION, Franța, (ASO), liderul mondial în organizarea curselor de ciclism și deținătorul legendarului brand Tour de France.
Mai multe detalii despre seria globală de evenimente și despre competiția locală se găsesc pe site-ul oficial romania.letapebytourdefrance.com și pe profilele de
Facebook: https://www.facebook.com/letaperomania și
Instagram: https://www.instagram.com/letaperomania
- Un moment important pentru Artesana - 2 decembrie 2024
- Multumim ca sunteti parte din povestea noastra! - 30 noiembrie 2024
- Peste 40 de scoli din tara – intalniri cu aproape 4000 de elevi si profesori - 29 noiembrie 2024
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.