Artesana își consolidează echipa de management și îl cooptează pe Răzvan Orbulescu în rolul de Chief Growth Officer
Artesana, brandul românesc de lactate artizanale obținute din lapte minim procesat, continuă procesul de consolidare a echipei și îl numește pe Răzvan Orbulescu în funcția de Chief Growth Officer.
Cu peste 20 de ani de experiență de leadership în marketing, dezvoltare de brand și strategie comercială, o mare parte petrecuți în industria lactatelor și a bunurilor de larg consum, Răzvan Orbulescu se alătură echipei Artesana într-un moment în care compania își accelerează planurile de dezvoltare atât pe piața din România, cât și pe piețele internaționale.
Răzvan va coordona strategia de marketing a companiei și va accelera dezvoltarea brandului Artesana.
„Artesana este un brand în care românii au ajuns să creadă, iar lucrul acesta se simte în fiecare mesaj, în fiecare poveste și în fiecare alegere făcută la raft. Tocmai de aceea am acceptat această provocare. Am găsit aici un brand construit cu multă sinceritate, grijă pentru produs și respect pentru cei care îl aleg. Îmi doresc să ajut această poveste să ajungă la cât mai mulți oameni, atât în România, cât și dincolo de granițe, fără să pierdem nimic din ceea ce face Artesana atât de specială”, spune Răzvan Orbulescu, CGO Artesana.
În ultimii ani, Artesana a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri din categoria produselor lactate premium, extinzându-și distribuția atât în România, cât și pe piețe externe. Odată cu dezvoltarea celei de-a treia fabrici și cu planurile de extindere internațională, compania își consolidează echipa de management cu profesioniști care împărtășesc aceeași viziune de dezvoltare accelerată pe termen lung.
„Am construit Artesana pas cu pas, fără să facem compromisuri în privința produselor și fără să renunțăm la valorile care ne definesc ca afacere de familie. Astăzi intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare, iar experiența lui Răzvan ne va ajuta să fim mai buni, mai organizați și mai pregătiți pentru ceea ce urmează. Ne dorim să creștem, să fim prezenți în tot mai multe case și pe tot mai multe piețe, însă fără să pierdem vreodată ceea ce ne-a adus aici. Caracterul Artesana, respectul pentru consumatori, pentru fermieri și pentru produs rămân neschimbate. Răzvan vine să ne ajute să construim mai departe pe această fundație”, declară Alina Donici, fondator Artesana.
Cooptarea lui Răzvan Orbulescu face parte din strategia Artesana de a investi în oameni cu experiență relevantă și cu o viziune compatibilă cu valorile companiei, pentru a susține următoarea etapă de dezvoltare a unuia dintre brandurile românești puternice din industria alimentară din România.
- Un an școlar de succes! - 7 septembrie 2026
- Putem alege în continuare lucrurile simple - 5 septembrie 2026
- Alina și Daniel Donici, la podcastul lui Teo Trandafir: povestea unui vis construit împreună - 4 septembrie 2026
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.






