Ca să deschidă o nouă fabrică Artesana dorește să apeleze la finanțare prin BVB
Producătorul de lactate Artesana are în plan ca, în anul 2020, să ridice o nouă unitate de producție, investiție de minimum două milioane de euro, pentru care dorește să apeleze la mecanismele pieței de capital, cel mai probabil printr-o emisiune de obligațiuni, a declarat Daniel Donici, unul dintre fondatorii companiei cu sediul în Tecuci, potrivit unui comunicat remis Redacției.
Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, iar în ceea ce privește estimările pentru anul în curs, managementul a prog-nozat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de euro, cu un profit estimat de 10%. De altfel, Artesana a avut o evoluție constantă în ultimii cinci ani, cifra de afaceri crescând, în medie, cu 25% anual, iar profitul a fost menținut la o medie de 10% din cifra de afaceri.
Legat de vânzările din 2018, Alina Donici a declarat: „Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la produsele din lapte de capră, în medie de șase ori mai multe iaurturi de băut și, în medie, de două ori mai multe iaurturi la borcan, simple sau cu probiotice. De asemenea, vânzările la smântână s-au dublat, iar la restul articolelor am avut creșteri cuprinse între 30-80%”.
„Am avut și articole care nu au performat, așa că am luat decizia să le excludem din gamă, mai ales pentru a eficientiza producția: iaurturile degresate, care au scăzut cu aproximativ 40%, și iaurtul cu banane, care deși avea vânzări constante, acestea erau în volum foarte redus comparativ cu restul produselor”, a continuat fondatorul Artesana.
Compania a fost înființată în 2012 de Alina și Daniel Donici, investiția inițială în fabrica de lactate fiind de peste un milion de euro, din care 250.000 euro obținuți din fonduri europene și restul credite bancare.
În plus, de-a lungul celor șapte ani de la deschidere, fondatorii au investit încă aproximativ un milion de euro, din profit, credite bancare și leasing-uri.
- Un moment important pentru Artesana - 2 decembrie 2024
- Multumim ca sunteti parte din povestea noastra! - 30 noiembrie 2024
- Peste 40 de scoli din tara – intalniri cu aproape 4000 de elevi si profesori - 29 noiembrie 2024
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.