Cum își va crește veniturile procesatorul de lactate Artesana, după ce a pornit anul trecut o fabrică nouă și are în plan deschiderea de noi capacități de producție (New Money)

Sursă articol și foto: New Money

Alina și Daniel Donici, fondatorii brandului Artesana, continuă să-și consolideze businessul după un 2023 în care veniturile au crescut cu 50% față de anul precedent, la 7,5 milioane de euro.

Consumul de lapte din România crește, iar producția internă scade. O arată cifrele Institutului Național de Statistică (INS), potrivit cărora producția locală de lapte a scăzut cu 7,5% între 2013 și 2022, în timp ce con­sumul per gospodărie a crescut cu 17,5% în ace­eași perioadă. Pe o piață estimată la circa 1,5 miliarde de euro, producția locală a lactatelor este domi­nată de companiile multinaționale care au operațiuni în România.

Jucătorii locali, care au volume de producție consi­derabil mai mici decât liderii pieței, s-au orientat către nișe neexploatate de companiile ale căror businessuri sunt bazate pe volume mari.

ÎN PAS CU PIAȚA
Dintre micii jucători de pe piața locală a lac­tatelor, în ultimii ani s-a remarcat Artesana, un produ­că­tor din Tecuci, județul Galați, fondat de soții Alina și Daniel Donici (ambii în vârstă de 40 de ani), care în primăvara anului trecut au terminat con­strucția unei noi fabrici, în urma unei investiții de peste șase mi­lioane de euro. O in­vestiție însă în care antrepre­norii au vă­zut, vorba românului, că socoteala de acasă nu se potri­vește cu cea din târg.

Citește continuarea pe NewMoney.ro 

Iulian Donici
Ultimele postari ale lui Iulian Donici (vezi toate)

Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim. 

Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.  

Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând. 

Distribuie articolul

Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile. Citește mai multe pe pagina „Politica noastră de confidențialitate”

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.

Cookie-uri terțe

Acest site web folosește Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini. Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.

Cookie-uri suplimentare - Facebook

Acest site web folosește Facebook Pixel pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori ai site-ului și cele mai populare pagini.

Păstrarea acestui cookie activat ne ajută să ne îmbunătățim site-ul.