De Ziua Națională a produselor agroalimentare românești, Transavia lansează sezonul 3 al programului #Autentic Românesc
Programul Autentic Românesc, inițiat de TRANSAVIA în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. Cu o cifră de afaceri cumulată de 750 de milioane de euro și peste 5.000 de angajați, #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare prin exportul pe care îl realizează: TRANSAVIA, Artesana, Cramele Recaș, Monte Banato (Pangram Reșița), Mobexpert, Theodora Golf Club, Grandma’s Delights, Safala și Solina Romania.
„Programul Autentic Românesc, inițiat de Fragedo by TRANSAVIA, este o poveste despre optimism și despre impactul esențial al brandurilor naționale în viețile noastre. Optimism, pentru că am reușit să adunăm împreună mai multe branduri decât oricând, dovadă că viziunea noastră este împărtășită de tot mai mulți producători, și înțeleasă din perspectiva importanței colaborării. Optimism, pentru că susținem împreună efortul de a prezenta modul cum obținem, alegem și preparăm hrana noastră, în fiecare zi. Valorile autenticității și calității întăresc atașamentul față de mărcile românești și urcăm în topul preferințelor clienților, sprijinind în același timp economia locală și dezvoltarea durabilă a României”, declară Linda Willy, Director de Marketing TRANSAVIA.
Clienții așteaptă de la brandurile românești deschidere către noutate, inovare, către reinterpretarea tradiției și combinarea cu elemente din alte culturi. Așa se face că, luna octombrie, #Autentic Românesc propune consumatorilor români o nouă rețetă originală, cu ingrediente autentice, de calitate, produse de partenerii programului și puse în scenă într-un mod inovativ, cu măiestrie de Chef Marcian Vodnar: Saltimbocca alla romana cu piept de pui Fragedo, salvie, roșii gratinate cu ulei de in și brânză cu peperoncino.
„Începem cu o rețetă de inspirație italiană, dar pregătită în totalitate cu ingrediente locale, pe gustul tuturor celor care iubesc să călătorească și să descopere alte culturi gastronomice, dar care nu uită, în același timp, să o aprecieze pe cea românească”, spune Chef Marcian Vodnar.
Lansarea celui de al 3-lea sezon al programului Autentic Românesc, la începutul lunii octombrie va inspira pasionații de gătit și gurmanzii să susțină, să cumpere și să folosească branduri românești, să integreze ingredientele locale, produse în mod sustenabil de partenerii programului, în rutina lor zilnică, imaginând rețete care abundă de creativitate și îmbină în mod fericit tendințele internaționale cu tradiția locală.
„În bucătăria românească, autenticitatea și calitatea ingredientelor sunt esențiale. La Artesana, credem cu tărie că folosirea ingredientelor românești, naturale și sănătoase, nu doar îmbunătățește gustul preparatelor noastre, dar și susține tradițiile și economia locală. Ne bucură și ne onorează participarea la programul „Autentic Românesc”, pentru că astfel împărtășim cu voi toți bucuria de a găti și de a savura mâncăruri autentice, pline de savoare și sănătate, pregătite cu dragoste și respect pentru natura și tradițiile noastre.” – Alina Donici, Managing Partner Artesana.
Programul #Autentic Românesc este fundamentat pe setul comun de valori și obiective ale partenerilor implicați: susținerea business-ului românesc, promovarea brandurilor românești și a gastronomiei naționale, cu ingrediente de calitate, obținute în mod sustenabil.
„Monte Banato este la ceas aniversar, împlinim 30 de ani de tradiție culinară și nu puteam să o facem mai bine decât alături de brandurile românești partenere ale programului Autentic Românesc. Împreună, mesajul nostru este și mai puternic: dragi români, cumpărați și consumați cu cea mai mare încredere produse românești”, îndeamnă Margareta Vieriu, Director de Marketing Pangram.
Ne așteptăm să vedem în continuare o mai mare deschidere a comercianților față de brandurile de producător, datorită schimbării preferințelor consumatorilor. Conform unui sondaj INSCOP[1], 72,2%, preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe, deoarece sunt mai sănătoase și acționează pentru susținerea comunităților locale.
„Participarea ca parteneri principali ai proiectului Autentic Românesc pentru cel de-al treilea an consecutiv ne oferă oportunitatea de a duce mai departe valorile care ne definesc la Cramele Recaș: inovația, autenticitatea și respectul pentru resursele locale. Suntem alături de partenerii noștri de la Transavia încă de la prima ediție a acestui proiect, pentru că ne dorim să demonstrăm că produsele românești pot fi puse în valoare #IMplicit atât prin calitatea lor, cât și prin povestea pe care o spun. Fiecare rețetă pe care o susținem în acest proiect reprezintă o fereastră către tradițiile culinare ale României, armonizate perfect cu vinurile noastre. Pentru noi, la Cramele Recaș, #AutenticRomânesc înseamnă să promovăm sustenabilitatea, să valorificăm patrimoniul local și să oferim consumatorilor experiențe care să le reamintească de esența pur românească a fiecărui produs”, menționează Paul Aparaschivei, Director de Marketing Cramele Recaș.
Abordările constă din crearea de rețete originale care folosesc ingrediente de înaltă calitate și sustenabile de la parteneri, organizarea de concursuri cu beneficii exclusive, producerea de conținut autentic și implicarea în experiențe premium pentru consumatorii români.
„Prin programul Autentic Românesc, susținerea micilor producători din România reprezintă un pas important în ceea ce privește creșterea notorietății acestora pe piață.Asocierea cu acest minunat proiect, conturează o reală oportunitate ca produsele românești să fie redescoperite de cât mai multe persoane, astfel încât conceptul de a readuce gustul preparatelor de odinioară din nou pe mese, se poate schița din ce în ce mai proeminent.”, spune Theodora Niculescu, Fondator Grandma’s Delights.
„Participarea în programul #Autentic Românesc alături de companii românești renumite și iubite de milioane de consumatori din țară ne onorează și ne responsabilizează. Într-o piață aflată într-o dezvoltare accelerată, observăm o preocupare în creștere pentru un stil de viață mai sănătos, iar produsele noastre naturale din zmeură și alune de pădure vin să satisfacă nevoile din ce în ce mai ridicate ale românilor. Faptul că putem produce hrană sănătoasă și delicioasă, în același timp, într-o comună de la munte odinioară izolată și cu risc de a se depopula, faptul că reușim să contribuim la dezvoltarea rurală și creăm valoare, ne dă energia să continuăm zi de zi și să depășim toate provocările”, precizează Oana și Bogdan Lerescu, co-fondatorii Safala Organic Farm Șinteu.
„Ne bucurăm să facem parte din acest proiect alături de partenerul nostru Transavia. Împreună, punem în valoare cunoștințele tehnice și creativitatea culinară, folosind sosurile și condimentele din gama Apollo, care oferă toată expertiza necesară pentru a face ca alimentele să conteze”, spune Mihai Tecu, Food Service Manager, Solina Romania.
Colaborarea dintre partenerii #Autentic Românesc nu se oprește doar la zona gastronomică, ci se extinde și la produsele românești de calitate dedicate casei, precum și relaxării în aer liber.
„Suntem bucuroși să facem parte, pentru al treilea an consecutiv, din programul Autentic Românesc, un demers important pentru promovarea valorilor și produselor românești. Colecția noastră Fabricat în România, realizată în propriile fabrici, reflectă dedicarea noastră pentru calitate, design autentic și inovație, aflându-se în topul preferințelor clienților noștri”, arată Adelina Badea, CEO Mobexpert.
„Parteneriatul nostru cu #Autentic Românesc reflectă angajamentul pe care îl avem față de autenticitate, calitate și produse locale, pe care îl combinăm cu excelența în servicii. Reușim astfel să așezăm România pe lista de destinații turistice atractive, unde oaspeții din țară și din întreaga lume pot descoperi plăcerea jocului de golf la standarde internaționale, dar și bucuria unei mese savuroase, acompaniate de un pahar de vin sau un cocktail pe terasa The View și a momentelor de relaxare petrecute în inima naturii”, menționează Debora Cordea, Manager Resort Theodora Golf Club.
Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită începând din 2017, pe 10 octombrie, este o ocazie de a celebra și promova produsele autohtone de calitate și contribuția acestora la dezvoltarea economiei naționale. Această zi marchează importanța sprijinirii producției locale și a promovării brandurilor românești pe piața internă și internațională. Potrivit articolului 2 al legii 168/2017, „prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România și are inscripționat pe etichetă drapelul României”.
________________
Despre TRANSAVIA
TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandul de carne de pui Fragedo și semipreparate pe bază de pui Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță.
În cei peste 33 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 31 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii.
În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. Fragedo, brand emblemă al companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate. TRANSAVIA este singura companie cu capital 100% românesc care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar. Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.
Despre CRAMELE RECAȘ
Cramele Recaș ocupă primul loc pe piața vinurilor din România conform cifrei de afaceri, fiind, totodată, și cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România (responsabil pentru circa 55% din tot vinul local ce ajunge peste graniță). Producătorul bănățean exploatează o suprafață de aproximativ 1.200 de hectare de viță de vie situate în Recaș, beneficiind de o capacitate de depozitare de aprox. 39.000.000 de litri pe an. Vinificatorii Cramelor Recaș, Hartley Smithers (Australia) și Nora Iriarte (Spania), au fost incluși în anul 2020 în lista celor mai buni 100 de vinificatori de la nivel mondial, în urma clasamentului realizat de revista internațională de profil „The Drinks Business”. Producătorul acoperă o plajă mare de segmente de piață, de la entry level la premium și super-premium, impunând, de asemenea, o diversitate gustativă a gamelor, de la albe, seci, proaspete sau baricate, până la spumante și vinuri de desert.
Despre PANGRAM – MONTE BANATO
Din 1994, pastele Monte Banato unesc prin tradiție cultura gastronomică din fiecare zonă a României. Avem o prezență națională în cca. 10.000 magazine. La Reșița, viitorul sună bine. Monte Banato își dorește atât consolidarea poziției pe piață, cât și a reușitelor din ultimii ani, în paralel cu investițiile pe zona de creștere a eficienței și productivității în fabrică, prin automatizarea proceselor. Cifra de afaceri actuală a brandului este de 10 milioane de Euro, dublată datorită investițiilor din ultimii 4 ani, și ne mândrim cu o echipă puternică de 135 angajați, din care 10 persoane au peste 25 ani vechime. Vizitați https://montebanato.ro/ și veti găsi multe informații interesante.
Despre MOBEXPERT
Grupul Mobexpert a fost înființat în urma cu 31 de ani și este o companie 100% românească, deținută de antreprenorul Dan Șucu. Mobexpert este o companie vertical integrată, care pornește cu designul și proiectarea produselor, trece cu acestea prin fabricare și retail, până la spațiul clientului final. Rețeaua regională a Mobexpert numără 26 de hipermagazine și magazine de dimensiuni mai mici, precum si un magazin online, www.mobexpert.ro
Grupul Mobexpert are 2.100 de angajați și o cifră de afaceri anuală de aproximativ 260 milioane euro. Grupul Mobexpert deține, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piața românească și pentru export. Mobexpert include și 8 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în București, Suceava, Constanța, Brașov, Sibiu și Pitești.
Despre ARTESANA
Artesana a luat naștere în anul 2012, din ambiția și dorința fondatorilor săi, Alina și Daniel Donici, de a oferi lactate unice, artizanale, din lapte minim procesat, în ambalaje din sticlă, fără compromisuri. O afacere de familie, crescută sustenabil și în acord cu cele mai înalte principii de business, lactatele Artesana se află pe piața românească și în retailul modern de aproape 12 ani. Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 2.500 de magazine în toată țara, în aproape 50 de sortimente și rețete lactate. După o investiție de peste 6 milioane de Euro, în cea de-a doua fabrică din orașul Tecuci, județul Galați, producția lactatelor Artesana are potențialul să crească de până la zece ori față de fabrica veche. Pentru 2024, compania estimează venituri de 11 milioane de euro.
Despre Theodora Golf Club
Resortul Theodora Golf Club din localitatea Teleac, comuna Ciugud, județul Alba, pune la dispoziția oaspeților peste 62 ha în care sportul nobil, golful, și relaxarea se îmbină perfect. Terenul de golf ce se întinde pe 56 ha, cu 18 parcursuri în lungime totală de 6518 m, include și unul dintre cele mai lungi trasee din Europa: un par 6 de 735 m. Celelalte 7 ha sunt ocupate de vilele resortului și alte facilități: 15 vile de lux cu 84 de camere de patru stele, o sală de conferințe indoor de 150 de locuri, un pavilion outdoor pentru evenimente și o cameră panoramică ce oferă o priveliște spectaculoasă a întregului teren de golf, ideală pentru mese private sau pentru întâlniri de business, o piscină exterioară pentru sezonul cald, club house-ul care înglobează un driving-range indoor, un pro-shop, vestiare, restaurantul The View, cu specific internațional à la carte și un Lounge Bar cu 160 de locuri în interior și cu 90 de locuri pe terasă.
Pentru mai multe informații, vizitați: http://theodoragolfclub.com/ro
Despre SAFALA ORGANIC FARM ȘINTEU
„Respectăm, iubim și protejăm natura.” – este crezul companiei axată pe pomicultură, cu scopul de a produce hrana cea mai sigură și sănătoasă. Situată pe culmile munților Plopiș, comuna Șinteu (județul Bihor) oferă o comunitate frumoasă și un mediu natural potrivit pentru plantarea, în mijlocul pădurii, a peste 7 ha de zmeură și aluni de pădure, cultivate în întregime în sistem organic.
Începând cu prima recoltă de alune din 2023, au fost inovate în mod continuu rețete prin care se adaugă valoare gustului alunelor de pădure coapte învelite în ciocolată premium, sau acoperite cu cele mai variate mirodenii. Suntem o afacere mică de familie cu vise mari și ne dorim să aducem bucurie în casele românilor cu produse crescute și procesate la noi în țară, livrate prin curier în toate colțurile țării. Vă invităm să descoperiți toate noutățile din portofoliul nostru de produse, vizitând site-ul si magazinul nostru online pe www.safala.ro sau pe Facebook la @SafalaOrganicFarm
Despre GRANDMA’S DELIGHTS
Noi suntem Tedi și Theodora Niculescu, iar activitatea noastră se desfășoară în județul Dâmbovița, comuna Brănești, sat Priboiu. Povestea afacerii a început în anul 2018, într-un sat pitoresc, pe terenul unei foste unități militare, cu un singur solar de legume de 150 mp și cu preparate la tuci, dăruite prietenilor sau cunoscuților. Datorită cererii crescânde, culturile au fost extinse și certificate ecologic, iar în anul 2020 s-a construit și hala de procesare cu două linii complet utilate și autorizate, respectiv linia de procesare a fructelor și legumelor și cea a uleiurilor presate la rece. Astfel, poate fi realizata o gamă variată de produse 100% naturale sub brandul „Grandma’s Delights”. Materia primă folosită este din propria cultură, iar ceea ce nu se acoperă momentan pe terenurile proprii, se achiziționează în completare doar de la producători locali. Conceptul este de a readuce gustul autentic al preparatelor întâlnit în casele bunicilor, iar țelul nostru este de a oferi produse de o înaltă calitate.
Despre APOLLO FOOD ROMANIA
Brandul Apollo Food Romania este creat special pentru bucătarii profesioniști, din pasiune pentru tot ceea ce înseamnă gust bun.
Apollo Food este un partener de încredere în crearea meniurilor de succes, oferind o gamă variată de sosuri, baze pentru mâncăruri, condimente și marinade. Produsele sunt special concepute pentru versatilitatea în bucătăria profesională. Fie că este vorba de o reducție bogată și cremoasă, sau de o bază pentru o supă delicioasă, soluțiile Apollo Food stimulează creativitatea culinară. Ambalajele easy-to-use sunt ușor de folosit, economisind timp prețios, fără a compromite calitatea preparatelor. Apollo este maestru al creațiilor culinare, care facilitează excelența culinară și susține bucătarii în eforturile de creare a unor experiențe culinare de neuitat.
[1] Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22-29 februarie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.
- 10 alimente care nu balonează și ușurează digestia - 11 noiembrie 2024
- 4 tipuri de lactate fermentate pe care să le incluzi în alimentația ta - 10 noiembrie 2024
- Supă de linte cu pulpe de pui Fragedo, crutoane și alune de pădure - 10 noiembrie 2024
Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim.
Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.
Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând.