Cutii de branza maturata Artesana - branza maturata de vaca, branza maturata cu peperoncino, branza maturata cu nuca, branza maturata cu trufe negre si branza maturata de capra

5 tipuri de brânzeturi maturate delicioase

La Artesana, ne place să spunem că brânzeturile maturate sunt pentru cunoscători, pentru cei care știu să aprecieze aceste delicatese culinare. Pentru că asta sunt: adevărate delicatese cu arome complexe și texturi unice, obținute în urma unui proces de maturare atent supravegheat, pe parcursul căruia brânza este păstrată în condiții specifice de temperatură și umiditate. Existe multe tipuri de brânzeturi maturate, fiecare diferit, fiecare cu propria personalitate, iar la noi vei găsi câteva sortimente absolut delicioase. Continuă să citești pentru a afla mai multe despre brânzeturile maturate de la Artesana!

1. Brânza maturată cu peperoncino

O simfonie de arome se dezvăluie în această brânză matură, unde notele picante ale ardeiului iute se împletesc armonios cu savoarea clasică a brânzei de vacă. Am ales această combinație special pentru cei ale căror papile gustative știu să aprecieze un pic de iuțeală, pentru cei care nu se feresc de o notă de „picanterie” în dieta zilnică.

Pentru a-i oferi brânzei noastre de vaci acel gust un pic iute am ales renumitul peperoncino, un tip de ardei iute cu origini italiene, dar cultivat pe sol românesc. Rezultatul? Brânza maturată cu peperoncino, un produs cu gust remarcabil pe care trebuie neapărat să-l încerci!

2. Brânză maturată cu trufe negre

Trufele negre sunt foarte apreciate în gastronomie pentru aroma sa puternică și sunt adesea folosite în preparate gourmet. Noi ne-am gândit că s-ar potrivi de minune cu brânza noastră de vacă și nu ne-am înșelat.

Înainte ca aceasta să fie pusă la maturat, îi adăugăm felii subțiri de trufe negre românești, conservate în ulei virgin de măsline, și apoi lăsăm timpul să-și facă treaba. Atât și nimic mai mult! Este însă suficient pentru a obține o brânză matură cu gust și arome cu adevărat speciale, a căror complexitate te va cuceri pe loc – brânza maturată cu trufe negre de la Artesana!

3. Brânză maturată cu nuci

Combinația de brânzeturi și nuci este una clasică, cu care știi că nu vei da greș când pregătești un platou de brânzeturi. Nouă ne place tare mult, motiv pentru care am și ales să o folosim pentru unul dintre tipurile de brânzeturi maturate pe care ți le punem la dispoziție. Și s-a dovedit o alegere bună, dacă este să ne luăm după cât de iubită este. Este unul dintre cele mai apreciate sortimente, iar noi credem că motivul este combinația perfectă dintre moale și crocant, dintre gustul intens al brânzei maturate și aromă blândă a nucilor.

Dacă nu ai mai încercat până acum brânzeturi mature cu arome și nu știi cât de aventuros ești, îți recomandăm să începi cu brânza maturată cu miez de nucă! Se va dovedi o experiență culinară pe care nu o vei uita prea curând și care te va face să dorești să descoperi noi și noi combinații!

4. Brânza maturată de capră

Laptele de capră este cunoscut pentru numeroasele beneficii și pentru gustul deosebit. La Artesana, îl folosim pentru iaurt, kefir, sana, dar și brânză maturată. Obținută prin metode tradiționale, acest sortiment de brânză are un gust unic și puternic, care o distinge de alte tipuri de brânzeturi și pe care ar fi păcat să nu-l încerci – cu siguranță îl vei aprecia!

În caz că ai nevoie de un motiv în plus pentru a gusta brânza artizanală maturată de capră, trebuie să știi că aceasta poate fi consumată inclusiv de persoanele cu intoleranță la lactoză!

5. Brânza maturată de vacă

Pentru cei care apreciază gusturile clasice, brânza maturată de vacă reprezintă, în mod cert, o alegere bună. Pe cât de simplă, pe atât de delicioasă, reprezintă cel mai bun exemplu că nu ai nevoie de ingrediente sau rețete complicate pentru a obține un produs cu gust deosebit, pe care chiar și cel mai pretențios gurmand îl va aprecia. Ai nevoie doar de lapte bun și răbdare. Răbdare să lași brânza de vacă să stea la maturat măcar câteva săptămâni, cât să-și dezvolte gustul, aroma și textura natural, cât să dobândească acea „personalitate” pe care oricine o va îndrăgi. Noi folosim doar lapte integral, neomogenizat, pasteurizat la temperatura joasă, minim procesat, iar diferența o vei simți de la prima bucată de brânză maturată de vacă gustată!

Brânzeturile maturate sunt o adevărată comoară culinară! Cu arome complexe și texturi unice, servite alături de alte delicatese sau simple, abia aștepte să încânte. Cu peperoncino, cu trufe negre, cu miez de nucă, cu gustul natural al laptelui de vacă ori de capră – nu contează ce alegi, vei fi cucerit de loc de gustul lor deosebit, de combinațiile de arome deosebite și atent alese. Fiecare bucată de brânză este unică, dar toate sortimentele noastre au ceva în comun: sunt naturale, gustoase și sănătoase. Descoperă și tu brânzeturile maturate de la Artesana și savurează-le alături de cei dragi pentru o experiență culinară deosebită!

Iulian Donici
Ultimele postari ale lui Iulian Donici (vezi toate)

Ți-a plăcut acest articol? Mai avem multe să-ți povestim. 

Abonează-te la newsletter-ul nostru și te vom ține la curent cu cele mai recente știri despre noi și evenimente pe care le organizăm.  

Promitem și ne angajăm, conform politicii noastre de confidențialitate, să nu trimitem mesaje nesolicitate și nici nu împărtășim adresa ta cu altcineva. Și te poți dezabona oricând. 

Distribuie articolul

×